Punerea în executare a titlurilor executorii

Titlul executoriu este hotărârea judecătorească sau înscrisul căruia legea îi recunoaște putere executorie, în temeiul căruia creditorul poate solicita realizarea silită a obligației. Executarea se desfășoară în limitele titlului și numai în condițiile prevăzute de lege.

Punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil — art. 632 C.proc.civ.

Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. În funcție de natura actului și de condițiile legale, pot constitui titluri executorii:

• Hotărârile judecătorești executorii și definitive — art. 633–634 C.proc.civ., inclusiv dispozițiile civile ale hotărârilor penale.
• Hotărârile arbitrale și alte hotărâri ale organelor cu atribuții jurisdicționale — art. 635 C.proc.civ.
• Hotărârile străine, după îndeplinirea condițiilor de recunoaștere și executare aplicabile — art. 636 C.proc.civ., tratatele și normele europene incidente.
• Actele autentice notariale care constată o creanță certă, lichidă și exigibilă — art. 639 C.proc.civ.
• Cambia, biletul la ordin și cecul, dacă îndeplinesc condițiile legii speciale — art. 640 C.proc.civ.
• Alte înscrisuri cărora legea le conferă putere executorie, inclusiv anumite contracte, în condițiile normelor speciale — art. 638 C.proc.civ.

Cererea și încuviințarea executării — art. 664 și 666 C.proc.civ.

Creditorul depune cererea de executare, titlul executoriu în forma cerută de lege și documentele necesare. Executorul verifică solicitarea și cere instanței încuviințarea executării silite. Creanța urmărită trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, potrivit art. 663 C.proc.civ.

O hotărâre poate fi executorie și înainte de a deveni definitivă, în cazurile prevăzute de lege. Forma în care se depune titlul se stabilește în funcție de natura acestuia.